O veste nu prea bună

Raşela telefonează acasă, cu respiraţia tăiată, ca să anunţe vestea cea mare:
- Mamă, m-am măritat.
- Mazal tov!
- Dar să ştii, mamă, nu e evreu…
- Ei şi! Eu n-am prejudecăţi!
- Să ştii, însă mamă, că e şi negru.
- Nu-i nimic. Eu am spus întotdeauna că omul trebuie să fie tolerant.
- Eu, ţie, nu pot să-ţi ascund nimic, mamă. E şomer.
- Înseamnă că ai să-l întreţii tu. O nevastă trebuie să-şi ajute soţul.
- Dar, mamă, dar după toate astea, n-avem nici locuinţă.
- Nu-ţi face probleme, dragă. O să staţi la noi.
- Da, dar voi n-aveţi decât un singur dormitor.
- Tu şi cu noul tău soţ o să dormiţi în pat, iar tata o să doarmă pe canapea în sufragerie.
- Şi tu, mamă, unde o să dormi?
- În privinţa mea nu trebuie să-ţi faci griji. Eu, oricum, în clipa când o să închid telefonul o să cad jos moartă.